Frica de a o lua de la capăt

 

Nu cred că ne este frică de schimbare.

Cred că ne este frică de ce am putea pierde atunci când schimbăm ceva.

Ani la rând am crezut că oamenii rămân în locuri care nu îi mai reprezintă pentru că le este comod.

Astăzi nu mai cred asta.

Cred că oamenii rămân pentru că au investit prea mult ca să plece.

Timp.

Energie.

Efort.

Visuri.

Părți din viața lor.

Cum să pleci de lângă ceva pentru care ai muncit ani întregi?

Cum să recunoști că ceea ce ți-ai dorit la treizeci de ani nu mai este ceea ce îți dorești la patruzeci?

Cum să accepți că ai ajuns unde voiai și totuși simți că lipsește ceva?

Poate cea mai mare iluzie pe care o avem este că, la un moment dat, vom ajunge într-un punct în care vom fi siguri.

Siguri de carieră.

Siguri de alegeri.

Siguri de viitor.

Dar viața nu funcționează așa.

Uneori ai un loc de muncă bun și te întrebi dacă acela este locul în care vrei să fii peste zece ani.

Alteori trăiești într-o țară pe care mulți o consideră ideală și totuși îți este dor de acasă.

Poți avea stabilitate și, în același timp, să simți că ți-e dor de tine.

Cred că aceasta este una dintre cele mai dificile forme de dor.

Dorul de persoana care ai putea deveni dacă ai avea curajul să încerci.

Pentru mult timp am privit oamenii care își schimbau viața cu admirație.

Apoi am realizat ceva.

Curajul nu vine înainte.

Curajul vine după.

După nopțile în care te întrebi dacă faci o greșeală.

După momentele în care îți spune toată lumea că ar trebui să fii mulțumit cu ce ai.

După întâlnirea cu acea voce interioară care întreabă mereu:

„Și dacă există ceva mai potrivit pentru mine?”

Nu cred că există vreo schimbare importantă care să nu fie însoțită de frică.

Frica este prețul posibilității.

Dacă nu ar exista nimic de pierdut, nu s-ar numi curaj.

S-ar numi confort.

Poate că de aceea oamenii care își schimbă viața nu sunt cei lipsiți de teamă.

Sunt cei care aleg să meargă mai departe, chiar și atunci când teama este prezentă.

În ultima perioadă m-am gândit mult la ideea de a o lua de la capăt.

Nu în sensul de a șterge trecutul.

Nu cred în asta.

Fiecare etapă din viața mea m-a adus aici.

Fiecare alegere, bună sau mai puțin bună, a construit ceva.

Dar cred că există momente în care viața ne invită să ne reinventăm.

Să învățăm ceva nou.

Să visăm altfel.

Să ne oferim permisiunea de a nu rămâne pentru totdeauna persoana care am fost.

Poate că a o lua de la capăt nu înseamnă să începi de la zero.

Poate că înseamnă să începi din nou, având de partea ta tot ce ai învățat până acum.

Iar asta schimbă totul.

Pentru că nu mai ești persoana speriată de acum douăzeci de ani.

Nu mai ești persoana care nu știa dacă va reuși.

Ai supraviețuit deja unor lucruri despre care, cândva, credeai că te vor doborî.

Ai învățat.

Ai crescut.

Ai mers mai departe.

Și poate că acesta este lucrul pe care îl uităm cel mai des.

Nu pornim niciodată cu adevărat de la zero.

Pornim din experiență.

Pornim din lecții.

Pornim din toate versiunile noastre care au existat înainte.

Astăzi încă îmi este frică uneori de schimbare.

Dar îmi este și mai frică de ideea de a privi în urmă, peste ani, și de a mă întreba:

„Cum ar fi fost dacă aș fi avut curajul să încerc?”

Iar uneori, exact această întrebare este suficientă pentru a face primul pas.

Jolanda Dosa
Spațiu pentru claritate. Curaj pentru schimbare. 🌿